Fata din tren

fata-din-tren_1_fullsize Pentru că și așa fac naveta cu trenul, era musai să citesc și ,,Fata din tren” și trebuie să vă spun că nu am lăsat-o din mână până ce nu am terminat-o. ,,Fata din tren” de Paula Hawkins este un thriller interesant, care te ține în suspans de la prima pagină până la ultima. E o poveste de iubire condimentată cu minciuni, trădare și un pic de psihologie.

Rachel, personajul principal, face naveta în fiecare zi și mereu observă din tren un cuplu, pe care i-a numit Jess și Jason. Îi admiră în fiecare dimineață pentru că par cuplul perfect și par a avea relația perfectă, până când, într-o zi, Rachel o vede pe Jess cu un alt bărbat în curtea din fața casei.

Imediat după acest incident, Rachel va citi că Jess, care de fapt e Megan, a dispărut în mod misterios, iar poliția și soțul ei au început deja căutările. Dispariția lui Megan, pare să-i dea lui Rachel un motiv pentru a-și continua sau pentru a-și reface viața. Rachel se confruntă cu depedența de alcool, datorită căreia și-a pierdut serviciul și soțul, care a înselat-o, a părăsit-o și apoi s-a recăsătorit și a avut o fetiță cu Anna. Practic întregul roman se învârte în jurul lui Rachel, Megan și Anna. Trei femei diferite, dar care au totuși mult mai multe lucruri în comun decât lasă să se vadă.

Rachel va încerca să ajute poliția oferindu-le informații despre bărbatul pe care îl văzuse cu Megan, însă datorită dependenței de alcool nu poate fi considerată un martor credibil. Va ajunge să-l cunoască pe Scott, soțul lui Megan, și va continua să se reîntoarcă la fostul soț, ori de câte ori va bea peste măsură.

Întreaga carte seamănă cu un puzzle, pentru că fiecare capitol prezintă câte un crâmpei din viața uneia dintre cele trei femei, ale căror destine se vor intersecta într-un fel neașteptat.

Vă las pe voi să aflați cum se sfârșește povestea fetei din tren, și sigur nu veți regreta că ați citit-o! 😉_MDP8939

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s