Definitivat Limba Engleză

keep-calm-and-pass-the-english-exam

Mulți dintre noi am trecut prin astfel de examene; pentru unii a fost mai ușor, pentru alții, mai greu! Unii au fost mai norocoși, alții mai puțin. Eu m-am numărat printre cei cărora li s-a cerut nota 8. Ușor nu a fost, dar până la urmă am trecut și peste asta. Este mult de învățat, materia este destul de ,,stufoasă” ca să zic așa, și avem nevoie de mult timp ca să o parcurgem pe toată! Dar, până la urmă reușim! 🙂

M-am apucat de învățat încă din vară! Aveam făcute deja schițe și scheme pentru partea de pedagogie, cărțile de la literatură erau citite, iar comentariile erau făcute și ele cu ajutorul site-urilor SparkNotes și CliffNotes. La gramatică am învățat și am făcut exerciții din cartea lui Raymond Murphy – English Grammar in Use, Proficiency in English de Mihaela Chelărescu și Constantin Paidos, Advance Language Practice with key de Michael Vince și din CPE Use of English 1 de Virginia Evans! Pentru metodică m-am bazat doar pe două cărți: The Practice of English Language Teaching de Jeremy Harmer și Learning Teaching de Jim Scrivner! 

Pentru cei care au nevoie, puteți găsi aici:

1.Comentariile pe care le-am colecționat la opere literare/curente literare

Conspecte literatura engleza pentru definitivat

2.Carte utilă pentru partea de pedagogie

Suport_de_Curs_Profesori_Def_Si_Grad_II

3.Gramatică

English Grammar in Use-Murphy R.2012-4-Ed

CPE Use of English 1 by Virginia Evans Student’s Book

Advanced_Language_Practice_with_Key_-_Michael_Vince

4.Metodică

Learning-Teaching-3rd-Edition-2011-by-Jim-ScrivenerThe-Practice-of-English-Language-Teaching-4th-Edition-Harmer

Sper să vă fie de folos! Spor la învățat!

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Definitivat Limba Engleză&8221;

  1. Mihaela zice:

    Buna ! Tu ai scris la examen din conspectele astea? A fost ok?
    Ti-au punctat? Am inteles ca nu puncteaza decat daca scrii din cartile din bibliografie. Multumesc !

    Apreciază

  2. Mihaela zice:

    buna ! ma poti ajuta cu o clasificare a operelor in functie de curente literare si perioade? si as mai avea nevoi de G. B. Shaw: Caesar and Cleopatra si Fowles, John: The Magus. (am cautat peste tot si nu gasesc nimic de ei )! Multumesc frumos !

    Apreciază

    • odelyna7 zice:

      Buna, eu am invatat dupa urmatoarea schita: British Literature:1.The Renaissance (1485-1660) – Shakespeare, 2.Puritan, Restoration and Augustan Age (The Neoclassical Period) – 1660- 1798 – Defoe, Swift, 3.Romantic Age – (1798-1832) Austen, 4.Victorian Age 1832-1900 – Dickens, Bronte, Caroll, 5.Realistic Period – Henry James, T.Hardy, 6.The pre-postcolonial novel/beginning of modern era (Edwardian Period) – Conrad, 7.Modernism – Forster, Joyce, Woolf, 8.Contemporary age/Postmodernism – Golding, Fowles

      Apreciază

    • odelyna7 zice:

      American Literature – 1.Romanticism 1800-1855 – N.Hawthorne, Edgar Allan Poe, Melville, 2.The Transcendentalism – 1840- 1855 – Whitman, E. Dickinson, 3.Realism – 1865-1915 – Mark Twain, Henry James, E. O’Neill 4.Modernism – 1915-1945 -Hemingway, Fitzgerald, Faulkner, G.B.Shaw, T.S.Eliot, 5.Contemporary – 1945 -present – K.Vonnegut, Thomas Pynchon.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s