Lucifer

Serialul fantastic ,,Lucifer” a apărut în 2015 și deocamdată are doar un sezon….însă a fost confirmat și cel de-al doilea sezon în curând. Eu am văzut trailerul și mi-a plăcut de la bun început. Adică nu are cum să nu-ți placă! Serialul are tot ce îi trebuie pentru a vă face să-l urmăriți 🙂

Lucifer Morningstar, interpretat de Tom Ellis, hotărăște să părăsească iadul și să-și ia o binemeritată vacanță în Los Angeles! Așa că, împreună cu Maze conduc un faimos club, Lux. În timpul liber Lucifer, contrar așteptărilor, colaborează cu frumoasa detectivă Chloe Decker (Lauren German) și rezolvă multiplele cazuri de crimă care nu lipsesc din L.A. Cu abilitățile sale speciale, Lucifer scoate la iveală cele mai ascunse dorințe și gânduri ale oamenilor, reușind astfel să ,,apere” lumea și să soluționeze diferitele cazuri la care lucrează Chloe.

E un serial bun (Imdb i-a dat nota 8,4) și nu spun asta doar din cauza actorului (căruia rolul i se potrivește ca o mănusă) și a accentului său britanic 😀 , ci și datorită subiectului și a abordării sale neobișnuite, ca să zic așa (să îl vezi pe Lucifer lucrând cu poliția și apărând lumea, sau mergând la psiholog). Merită vizionat pentru că povestea e bună, iar acțiunea, intriga și doza de umor a  filmului cu siguranță vă vor face să urmăriți fiecare episod, pentru a vedea ce răsturnări de situație mai apar sau cu ce dileme existențiale se va mai confrunta eroul nostru 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s