Călătorie de nuntă

calatorie-de-nunta-top-10_1_fullsize

Autor: Patrick Modiano

Anul apariției: 2014

Editura: Polirom

Nota mea: 3/5

Patrick Modiano s-a născut în Boulogne-Billancourt, în 1945. După ce a absolvit liceul, Patrick nu s-a înscris la universitate, alegând în schimb să se consacre scrisului. Prima sa carte publicată în 1968 ,,La place de l’etoile” i-a adus succesul și a fost dublu premiată. Până acum a publicat peste 20 de romane dintre care amintim ,,Villa triste”, ,,Remise de peine”, ,,La Petite Byou”. Modiano a primit numeroase distincții printre care se numără și Premiul Nobel pentru literatură în 2014 ,,datorită artei memoriilor, prin care a evocat destine omenești dintre cele mai greu de înțeles și a dezvăluit universul ocupației naziste”.

Povestea cărții de față începe într-o după amiază călduroasă a lunii august, când Jean B, eroul nostru, se află într-un bar dintr-un hotel din Milano și află că femeia care tocmai se sinucise și care stătuse în aceeași cameră ocupată de el acum, era o veche cunoștință de a sa. Jean ne va spune povestea lui Ingrid și Rigaud, doi oameni pe care i-a cunoscut în urmă cu mult timp și care i-au influențat într-o anumită măsură viața. Folosindu-se în mare parte de memoria sa și de cele câteva inforrmații culese de-a lungul celor câtorva întâlniri cu cei doi, Jean le reface viața, încercând să scoată la iveală motivul pentru care Ingrid a hotărât să se sinucidă. Romanul este scris într-un mod ce nu este deloc ușor de urmărit, cu pasaje care alternează prezentul și trecutul lui Jean cu trecutul lui Ingrid și Rigaud, amețind oarecum cititorul cu această călătorie în timp. O poveste tristă ce îndeamnă la meditație.

Până acum nu mai citisem nimic de Modiano, și deși inițial titlul m-a indus oarecum în eroare, pe măsură ce citeam cartea mi-am dat seama că de fapt întreaga poveste este despre căutarea de sine. Nemulțumit de propriul destin, dezamăgit atât de viața personală cât și de cea profesională, Jean încearcă să se regăsească, fugind. 

Nu pot spune că mi-a plăcut foarte mult! Dar m-a intrigat și de aceea am continuat să o citesc până la capăt. Stilul întortocheat și salturile constante între trecut și prezent, fac acest roman destul de greu de urmărit, dar o dată ce îl începeți, cu siguranță veți dori să aflați cum se termină!

„Calatorie de nunta este o cautare, o enigma si o lamentatie, dar poate, mai presus de toate, este o meditatie asupra ispitelor si capcanelor memoriei. Modiano evoca o lume atat de delicata si de eliptica, atat de incarcata de nesiguranta.“ – The Independent

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s